zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Prima pagina

Diferența dintre salariul mediu din construcții și cel din total economie a ajuns în aprilie 2020 la 5%. În 2010, era de 25%

Salariul mediu din construcții - atât brut, cât și net - aproa­pe s-a triplat în ultimii zece ani, raportat doar la luna apri­lie, cea mai recentă din 2020 pentru care sunt disponibile da­te pe site-ul Institutului Național de Statistică.

de Mirela Turlan , Editor Web 09.07.2020 · 23:14 1 min de citit și în ziarul tipărit
Diferența dintre salariul mediu din construcții și cel din total economie a ajuns în aprilie 2020 la 5%. În 2010, era de 25%

Foto: Ziarul Financiar

Salariul mediu din construcții – atât brut, cât și net – aproa­pe s-a triplat în ultimii zece ani, raportat doar la luna apri­lie, cea mai recentă din 2020 pentru care sunt disponibile da­te pe site-ul Institutului Național de Statistică. Diferența din­tre salariul mediu net și salariul mediu brut se menține la cir­ca 35-37%, excepție făcând doar anul 2018, când diferența a ajuns la 66%. Raportat la salariul mediu din total economie, de-a lungul ultimului deceniu, decalajul față de sectorul con­struc­țiilor s-a diminuat, arată datele de la INS.

Astfel, dacă în apri­lie 2010, venitul mediu net din construcții era cu 25% mai mic decât cel din economie, în aprilie 2020 diferența a ajuns la 5%. Salariul mediu net din domeniul construcțiilor a fost, în aprilie 2020, de 3.008 lei, cu 3% peste valoarea din aprilie 2019. În ceea ce privește brutul, acesta a fost în aprilie 2020 de 4.049 lei. Creșterile salariale din domeniul construcțiilor sunt consecința adoptării Ordonanței 114/2018, care a stabilit, printre altele, un salariu minim brut de 3.000 de lei pentru angajații din acest domeniu.

Citește și