zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · IMM

Dilema la numirea unui CEO: un intern sau un extern?

Majoritatea companiilor mari din România sunt preocupate de dezvoltarea oamenilor la toate nivelurile, însă, spune Oana Ciornei, managing partener la Amrop, „succesorul pentru CEO depinde, din experiența mea, foarte mult de actualul lider. Dacă acesta a identificat unul sau mai mulți succesori, atunci ei vor primi responsabilități din ce în ce mai mari și vor fi ‚crescuți’ pentru a deveni următor…

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 27.09.2016 · 15:00 2 min de citit
Dilema la numirea unui CEO: un intern sau un extern?

Foto: Ziarul Financiar

Majoritatea companiilor mari din România sunt preocupate de dezvoltarea oamenilor la toate nivelurile, însă, spune Oana Ciornei, managing partener la Amrop, „succesorul pentru CEO depinde, din experiența mea, foarte mult de actualul lider. Dacă acesta a identificat unul sau mai mulți succesori, atunci ei vor primi responsabilități din ce în ce mai mari și vor fi ‚crescuți’ pentru a deveni următorii CEO. Dar nu toți liderii au această responsabilitate. Unii dintre ei caută să-și ducă la bun sfârșit mandatul și să își atingă obiectivele; lasă în seama grupului sau regiunii să dezvolte sau să aducă în țară următorul CEO”.

În plus, orice executiv poate alege să pregătească sau nu un succesor, în adevăratul sens al cuvântului. „Creșterea unui succesor depinde foarte mult și de valorile executivului respectiv și de procesele din companie. Multe corporații au procese de succesiune pe care le solicită executivilor și acestea generează succesori mai bine sau mai slab pregătiți; multe alte corporații, la fel de mari, nu au forța să-și pună în practică astfel de procese, care rămân doar simple declarații. Acolo unde nu sunt procese solide, care să conducă prioritățile unui executiv, doar valorile acestuia îl determină să-și crească sau nu un succesor”, declară Viorel Panaite, managing partner al Human Invest.

Tot el spune că rolul unui CEO a evoluat mult în ultimii ani, iar presiunile pe care oamenii din aceste poziții le resimt sunt tot mai mari – presiuni de la nivelele superioare din organizație, de la acționari, de la fondurile de investiții, de la antreprenorii-fondatori prezenți activ în afacerile lor. Pozițiile de CEO ar fi mai puțin invidiate de publicul larg, dacă s-ar ști costurile adevărate pe care le au cei care sunt în aceste poziții.

Citește și