Disney Channel lansează competiția "Dance, Dance", inspirată de serialul "Totul pentru dans"
Disney Channel România și-a unit eforturile cu unul dintre cei mai buni streetdanceri, CRBL, pentru cea mai nouă competiție națională de dans inspirată de serialul de comedie "Totul pentru dans", informează televiziunea.
În România, concursul va fi lansat pe 2 decembrie, pe www.disney.ro/dance-dance, și la va oferi fanilor cu vârste între 8 și 14 ani șansa să învețe câteva dintre mișcările de dans marca “Totul pentru dans”. Vizitatorii site-ului vor fi invitați să se filmeze executând aceste mișcări de dans împreună cu prietenii lor și să urce filmulețele pe microsite-ul special creat. Până pe 9 ianuarie 2012, micii dansatori în devenire își pot înscrie prestația solo în competiția online.
În primă fază, va avea loc o selecție a candidaților înscriși, urmând ca 10 finaliști aleși să poată fi votați de vizitatorii site-ului www.disney.ro/dance-dance, între 24 ianuarie și 5 februarie. Câștigătorul va primi ca premiu o excursie la Londra, unde va participa la un curs de dans la Pinapple Dance Studios.
“Sunt încântat să fac parte din această competiție online de dans. Este o mare oportunitate pentru copii să se implice, să se distreze și să își demonsteze talentul la dans – domeniu foarte drag mie”, spune CRBL, susținătorul competiției “Dance, Dance”.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile