zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Dispar angajații din fabricile de cablaje din România: 25.000 de locuri de muncă din 20 de companii auto s-au evaporat în șase ani, cele mai multe din producția de cablaje

Cele 20 de companii cu cele mai mari pierderi de angajați între 2018 și 2023 și-au redus numărul personalui cu mai bine e 25.000 de salariați, potrivit datelor centralizate de ZF și Bridge to Information.

de Bogdan Alecu , Reporter 23.07.2024 · 20:22 2 min de citit
Dispar angajații din fabricile de cablaje din România: 25.000 de locuri de muncă din 20 de companii auto s-au evaporat în șase ani, cele mai multe din producția de cablaje

Foto: Ziarul Financiar

♦ Leoni a demarat în 2024 o campanie de reducere de personal, întâi pentru a se dedica mașinilor electrice, iar acum, la Bistrița, din cauza vânzărilor slabe de electrice, potrivit companiei ♦ Anul trecut cei de la Yazaki, un alt producător de cablaje, anunțau închiderea fabricii de la Buzău. În acest context, al anunțurilor privind închiderile de fabrici și măsurile de reducere de personal, ZF a analizat dinamica locurilor de muncă din industria auto în perioada 2018-2023. Ce rezultă? Cel puțin 20 de companii mari din auto au un număr mediu de angajați cu între 500 și 4.000 de oameni mai puțin în 2023 față de 2018.

Cele 20 de companii cu cele mai mari pierderi de angajați între 2018 și 2023 și-au redus numărul personalui cu mai bine e 25.000 de salariați, potrivit datelor centralizate de ZF și Bridge to Information.

Din top trei companii cu cele mai mari reduceri de personal – Yazaki, SEWS și Draexlmaier sunt producători de cablaje, la fel și Leoni, care a anunțat deja până ieri două campanii de reducere de personal în 2024. Pe de altă parte, producția de cablaje necesită forță de muncă ieftină. De aceea în România tocmai producătorii de cablaje au fost primii care au venit după 1990, iar creșterea salariului minim pe economie a dus la reducerea numărului angajaților aces­tora. Pe de altă parte, pe măsură ce mașinile electrice devin mai simple, iar producătorii auto mizează pe configurații standard, reducând complexitatea mașinilor, sunt necesare mai puține cabluri într-un vehicul.

Citește și