Distribuitorul de bunuri de larg consum Licurici Impex din Onești, controlat de familia Dan, a avut afaceri de 418 mil. lei în 2020, plus 19%
Licurici Impex, distribuitor de bunuri de larg consum din municipiul Onești (județul Bacău), a finalizat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 418 mil. lei (86,7 mil. euro), în creștere cu 19% față de anul precedent, conform calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.
Foto: Ziarul Financiar

Compania a realizat anul trecut un profit net de 3,8 mil. lei (795.000 de euro), mai mult cu 4% față de anul precedent, când câștigul net al Licurici Impex a fost de peste 3,6 mil. lei (775.000 de euro), potrivit datelor publice. Distribuitorul de bunuri de larg consum din Onești a ajuns anul trecut la un număr mediu de 199 de angajați.
Compania Licurici Impex a fost înființată în anul 1993 de soții Liliana și Marius Dan, devenind unul dintre cele mai mari businessuri antreprenoriale din domeniul distribuției. Licurici Impex are deschise șapte filiale în principalele orașe din Moldova și dezvoltă o nouă latură a afacerii, și anume transporturile internaționale, conform datelor de pe site-ul companiei. Compania comercializează în special băuturi și țigarete în zona Moldovei, potrivit aceleiași surse.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca