zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
AGROBUSINESS · Retail & Agrobusiness

Divizia de comerț cu cereale a gigantului Bunge stă pe pierderi

Bunge Danube Trading, divizia de comerț cu cereale a producătorului american de uleiuri Bunge, a avut anul trecut vânzări totale de peste 868 mil. lei (în jur de 193 mil. euro), în scădere cu apro­xi­ma­tiv 7% față de anul precedent, potrivit da­telor publicate pe site-ul Minis­terului Finan­țelor.

de Mirela Turlan , Editor Web 06.07.2016 · 19:07 2 min de citit și în ziarul tipărit
Divizia de comerț cu cereale a gigantului Bunge stă pe pierderi

Foto: Ziarul Financiar

Bunge Danube Trading, divizia de comerț cu cereale a producătorului american  de uleiuri Bunge, a avut anul trecut vânzări totale de peste 868 mil. lei (în jur de 193 mil. euro), în scădere cu apro­xi­ma­tiv 7% față de anul precedent, potrivit da­telor publicate pe site-ul Minis­terului Finan­țelor. Di­vizia locală de trading cu cereale a Bunge, formată din 48 de angajați, a înre­gistrat în anul 2015 o pier­dere de peste 200.000 de euro, po­trivit ace­leiași surse.

Pe plan local, com­pania americană are două societăți cu acti­vități în producția de uleiuri vegetale și co­merțul cu cereale (Bunge România și Bunge DanubeTrading), care au avut în 2015 afaceri cumulate de circa 2,2 mld. lei, din care Bunge România 1,3 mld. lei. Ambele companii sunt însă pe pierdere netă, cumulând anul trecut un minus de peste 58 mil. lei.

Anul trecut Bunge România a ocupat poziția 7 în topul celor mai mari exportatori din agrobusiness, reușind să își păstreze aceeași poziție ca în 2014, potrivit unui clasament realizat de ZF pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Pe pri­mele locuri se află companiile Nidera, ADM, Ameropa, Cargill și Glencore.

Citește și