Doar 800.000 de turiști și-au făcut vacanțele în România în septembrie 2020, cu 40% mai puțini ca în aceeași lună a anului trecut
În luna septembrie a acestui an, doar 794.000 de turiști - români și străini - au ales să își petreacă vacanțele în România, fiind cu 39,5% mai puțini față de aceeași lună a anului trecut, conform datelor de la Institutul Național de Statistică.
Foto: Ziarul Financiar
În luna septembrie a acestui an, doar 794.000 de turiști – români și străini – au ales să își petreacă vacanțele în România, fiind cu 39,5% mai puțini față de aceeași lună a anului trecut, conform datelor de la Institutul Național de Statistică. Din totalul persoanelor înregistrate de unitățile de cazare, doar 32.000 de turiști au fost străini, restul fiind români care au optat pentru a-și petrece vacanțele în țară.
Din cauza restricțiilor de circulație impuse de autorități ca urmare a pandemiei de COVID-19, cei mai mulți oameni au ales să își facă vacanțele în propria țară. Este cazul și al românilor, dar și al străinilor de pretutindeni. De aceea, în septembrie anul acesta, sosirile turiștilor români au reprezentat 95,9%, pe când turiștii străini au avut o pondere de 4,1%.
Spre comparație, în septembrie 2019, în unitățile de cazare locale au sosit circa 1,3 milioane de turiști, dintre care un milion de turiști erau români. Asta înseamnă că un sfert din totalul vizitatorilor din România erau străini. Piața locală nu este încă o destinație turistică de top, însă în ultimii ani începuse să mai câștige teren. Pandemia a pus însă pe pauză acest fenomen.
Citește și
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar
3 min
Ștefan Stan