Două dintre cele mai mari fonduri de pensii private Pilon II din România au cumpărat în octombrie acțiuni OMV Petrom de 70 mil. lei, adică aproape jumătate din cât s-a tranzacționat în această lună
AZT Viitorul Tău și Metropolitan Life Pensii Private, adică al doilea și al treilea cel mai mare fondr de pensii private Pilon II din România, au ieșit la cumpărături în luna octombrie, când indicele principal BET a scăzut cu 1%,…
Foto: Ziarul Financiar
AZT Viitorul Tău și Metropolitan Life Pensii Private, adică al doilea și al treilea cel mai mare fondr de pensii private Pilon II din România, au ieșit la cumpărături în luna octombrie, când indicele principal BET a scăzut cu 1%, astfel că au suplimentat deținerile pe care le au la OMV Petrom – cea mai mare companie din România.
Potrivit datelor din platforma desprepensiiprivate.ro, cele două fonduri au cumpărat aproximativ 96 de milioane de acțiuni SNP pe parcursul lunii octombrie, adică circa 45% din cât s-a tranzacționat cu acest emitent la Bursa de Valori București. Calculele realizate de ZF, pe baza unui preț mediu de 0,72 lei pentru acțiunile SNP, arată tranzacții de circa 70 mil. lei.
AZT Viitorul Tău și-a majorat numărul de acțiuni SNP cu 5% prin achiziția a 78,6 milioane de acțiuni în timp ce Metropolitan a adăugat 1% prin achiziția a 17,9 milioane de acțiuni, potrivit desprepensiiprivate.ro. Cele mai recente raportări – la octombrie 2024 – arată că primul fond avea o investiție de 1,1 miliarde de lei în acțiuni Petrom, adică 3,643% din activ. Metropolitan avea investiții de 1 mld. lei, adică 4,77%.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu