Dragoș Rebegea, șeful Ericsson România: Vom avea rețele mobile 5G în România în 2019
Marii jucători de pe piața locală de telecom fac pregătiri pentru a lansa comercial, până la sfârșitul acestui an, rețele de comunicații bazate pe tehnologia 5G care le-ar putea oferi utilizatorilor acces la viteze de descărcare a datelor care să rivalizeze cu conexiunile fixe, prin prin fibră optică, respectiv de peste 1 Gbps.
Foto: Ziarul Financiar
„Un pariu pe care nu mi-ar fi frică să-l fac este că până la sfârșitul anului vom vedea câteva implementări ale tehnologiei 5G, evident la o scară redusă, dar nu un test, ci echipamente comerciale, deci rețele comerciale, stații de bază, terminale comerciale“, a declarat, într-un interviu pentru ZF, Dragoș Rebegea, country manager al subsidiarei locale a gigantului suedez Ericsson, unul dintre cei mai mari furnizori globali de echipamente și servicii pentru operatorii de telecom.
Compania suedeză are în România peste 2.000 de angajați și afaceri anuale de peste 150 mil. euro.
Cel mai probabil, operatorii vor lansa inițial serviciile 5G în București, spre finalul anului, a estimat șeful Ericsson.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian