Drive-test ZF: Tesla Model 3 Long Range AWD Highland 2024 – upgrade cu accent
Tesla aducea în 2024 cea mai nouă versiune a modelului care a pus brandul controlat acum de Elon Musk pe harta mondială – Model 3. Long Range AWD promite autonomie de peste 600 km, performanțe comparabile cu ale unor modele…
Foto: Ziarul Financiar
Tesla aducea în 2024 cea mai nouă versiune a modelului care a pus brandul controlat acum de Elon Musk pe harta mondială – Model 3. Long Range AWD promite autonomie de peste 600 km, performanțe comparabile cu ale unor modele sport și o experiență digitală unică. Întrebarea este dacă aceste atuuri justifică prețul de 49.990 de euro cu TVA și dacă noul Model 3 poate convinge și clienții din România care încă ezită între un sedan electric și unul pe benzină sau hibrid. Spre exemplu, cei de la Tesla odată cu prețul comunică și economia generată de electrificare – 7.500 de euro pe o perioadă de 5 ani, mai ales că Tesla oferă și rețeaua de superchargere unde prețul unui kWh este de 1,69 lei, sau 1,99 lei la ore de v=rf.
Design – accent pe evoluție
Tesla a ales să nu revoluționeze designul lui Model 3, ci să îl rafineze. Farurile adaptive LED mai subțiri, spoilerul redesenat și coeficientul aerodinamic de doar 0,219 arată atenția pentru creșterea eficienței. Spre deosebire de primele generații, finisajele exterioare par mai bune, apropiind Model 3 de zona premium unde concurează direct cu BMW i4, Polestar 2 și Mercedes-Benz EQE.
Citește și
2 min
Ziarul Financiar
3 min
Ștefan Stan
1 min
Ștefan Stan