Dunărea va rămâne „autostrada“ cerealelor și în următorii 20 de ani. Peste 40% din transporturile pe apă au fost de produse agricole în 2024, iar dependența nu va scădea
Se estimează că în anul 2025 vor fi condiții dificile de navigație pe Dunăre din cauza prognozelor hidrologice nefavorabile. Debitul prognozat al Dunării pentru luna martie 2025 este de aproximativ 3.800 mc/sec, adică la jumătate față de valoarea medie multianuală de 7.900 mc/sec.
Se estimează că în anul 2025 vor fi condiții dificile de navigație pe Dunăre din cauza prognozelor hidrologice nefavorabile. Debitul prognozat al Dunării pentru luna martie 2025 este de aproximativ 3.800 mc/sec, adică la jumătate față de valoarea medie multianuală de 7.900 mc/sec. Cu toate acestea, Dunărea este principala „poartă“ către piețele internaționale pentru exportul de cereale. Autoritățile române anunță că fac investiții pentru a întreține condițiile minime de navigație, iar alternativele de transport sunt mereu luate în considerare. Totuși, o reducere a dependenței de Dunăre în următorii 10-20 de ani nu este luată în calcul, având în vedere că transportul pe căi navigabile este eficient pentru mărfurile vrac, cum sunt cerealele. În plus, peste 40% din transporturile pe apă din 2024 au fost de produse agricole, conform unui răspuns al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la solicitarea ZF.
„Transporturile pe Dunăre au existat și vor exista și în continuare (în următorii 10-20 de ani – n. red.). România deține una dintre cele mai mari flote de transport de pe Dunăre, iar dezvoltarea transportului pe căile navigabile interioare este o prioritate pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Pentru perioada 2020 – 2030 investițiile vor fi realizate conform Programului investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport, aprobat prin HG nr. 1312/2021“, au răspuns reprezentanții instituției la solicitarea ZF.
Per total, în program se menționează că nevoia de finanțare pentru această decadă (2020 – 2030) în România este de 72,7 miliarde de euro, sumă ce vizează toate sectoarele de transport din țară. Dintre acestea, 34,2 mld. euro sunt destinate infrastructurii rutiere, iar 4,46 miliarde de euro vor fi alocate infrastructurii navale. Pentru aceste investiții, ministerul și-a propus atragerea atât de fonduri europene, cât și de la bugetul de stat.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar