zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

După patru sesiuni de scădere, Bursa de la București urcă luni timid, cu 0,1%: aprecieri la OMV Petrom (1,3%), Electrica și Hidroelectrica (0,9%). Rulajul total, 151 mil. lei

După patru zile consecutive de scădere, Bursa de la București a înregistrat o creștere de 0,1% în sesiunea de luni, 29 ianuarie 2023, prin prisma indicelui principal BET, dinamică determinată în principal de creșteri de 1,25% la OMV Petrom (SNP)…

de Tibi Oprea , Colaborator 29.01.2024 · 19:00 1 min de citit
După patru sesiuni de scădere, Bursa de la București urcă luni timid, cu 0,1%: aprecieri la OMV Petrom (1,3%), Electrica și Hidroelectrica (0,9%). Rulajul total, 151 mil. lei

Foto: Ziarul Financiar

După patru zile consecutive de scădere, Bursa de la București a înregistrat o creștere de 0,1% în sesiunea de luni, 29 ianuarie 2023, prin prisma indicelui principal BET, dinamică determinată în principal de creșteri de 1,25% la OMV Petrom (SNP) și 0,9% la Electrica (EL) și Hidroelectrica (H2O), conform datelor agregate de ZF de la BVB.

La polul opus, au scăzut Transelectrica (minus 3,2%), TeraPlast (minus 2,1%) și One United Properties (minus 1,1%). Din rândul celor 20 de companii din prima ligă bursieră, opt au fost pe plus, 11 pe minus, iar operatorul bursier BVB nu a avut nicio dinamică. BET a avut la început de ședință și 0,9% creștere.

Lichiditatea totală s-a ridicat la 151,2 mil. lei, fiind peste media de anul trecut de 100 mil. lei pe zi. Cele mai tranzacționate companii au fost Hidroelectrica (20 mil. lei), Romgaz (5,5 mil. lei) și Banca Transilvania (5,5 mil. lei). De asemenea, în sistemul bursei a fost înregistrată și o tranzacție specială de 84,2 mil. lei cu 0,15% din Hidroelectrica.

Citește și