zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

După ce a renunțat să mai dezvolte o platformă pentru programatori - idee finanțată în 2024 cu 2 mil. $ de GapMinder și Underline Ventures, start-up-ul Genezio își consolidează noua direcție - vizibilitatea brandurilor în platformele AI - printr-o alianță

Genezio, start-up-ul românesc fondat de Andrei Pitiș, a semnat un parteneriat strategic cu agenția de data marketing Data Revolt pentru a integra datele de vizibilitate din platformele de inteligență artificială generativă cu instrumentele clasice de analytics și strategie digitală. Mișcarea consolidează pivotul pe care Genezio l-a făcut în ultimii doi ani - de la o platformă serverless pentru de…

de Adrian Seceleanu , Senior Editor 09.02.2026 · 15:20 2 min de citit
După ce a renunțat să mai dezvolte o platformă pentru programatori - idee finanțată în 2024 cu 2 mil. $ de GapMinder și Underline Ventures, start-up-ul Genezio își consolidează noua direcție - vizibilitatea brandurilor în platformele AI - printr-o alianță

Foto: Ziarul Financiar

◆ Genezio, start-up-ul fondat de antreprenorul în serie Andrei Pitiș, a pivotat de la ideea de a dezvolta o platformă serverless pentru dezvoltatori de software la o soluție de monitorizare și optimizare a vizibilității brandurilor în platformele de inteligență artificială generativă ◆ Parteneriatul cu Data Revolt, agenție de data marketing, vizează integrarea datelor din platformele AI – ChatGPT, Gemini, Perplexity, Google AI Overview – cu instrumentele clasice de analytics și tracking

Genezio, start-up-ul românesc fondat de Andrei Pitiș, a semnat un parteneriat strategic cu agenția de data marketing Data Revolt pentru a integra datele de vizibilitate din platformele de inteligență artificială generativă cu instrumentele clasice de analytics și strategie digitală. Mișcarea consolidează pivotul pe care Genezio l-a făcut în ultimii doi ani – de la o platformă serverless pentru dezvoltatori de software, cu care a pornit la drum în 2023, la o soluție de monitorizare a modului în care brandurile sunt percepute și recomandate de platforme AI precum ChatGPT, Gemini sau Perplexity.
Colaborarea dintre cele două companii este activă din a doua jumătate a anului 2025 și a fost implementată pentru clienți din industrii precum telecom sau energie, potrivit unui comunicat comun. Prin acest parteneriat, insight-urile generate de Genezio din platformele AI sunt integrate în ecosistemul de analytics și tracking al Data Revolt, iar cele două companii vizează extinderea pe piețe internaționale.

Când a ridicat runda pre-seed de 2 milioane de dolari condusă de Gapminder Ventures în aprilie 2024 – la o evaluare de 10 milioane de dolari postmoney -, Genezio lucra la o platformă serverless care promitea dezvoltatorilor de software că „o aplicație simplă poate fi scrisă și implementată în câteva ore în loc de zile”. Planurile erau ambițioase: birouri în Silicon Valley și Londra în cinci ani, creșterea bazei de utilizatori în rândul programatorilor și al firmelor de outsourcing, iar Pitiș descria în detaliu o platformă de cloud, hosting, testare și deployment pentru „generația nouă de programatori”.

Citește și