zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

După revenirea din insolvență, Dafora crește de patru ședințe cu 12-15%/zi

Valoarea de piață a Dafora (DAFR), companie de foraj petrolier și gaze naturale, a crescut cu peste 50% în primele patru ședințe de tranzacționare de la redebutul acesteia pe piața de capital bucureșteană, după ce în data de 19 iunie 2015 acțiunile sale au fost suspendate de la tranzacționare.

de Corina Matei , Editor Web 28.09.2017 · 20:40 2 min de citit și în ziarul tipărit
După revenirea din insolvență, Dafora crește de patru ședințe cu 12-15%/zi

Foto: Ziarul Financiar

Valoarea de piață a Dafora (DAFR), companie de foraj petrolier și gaze naturale, a crescut cu peste 50% în primele patru ședințe de tranzacționare de la redebutul acesteia pe piața de capital bucureșteană, după ce în data de 19 iunie 2015 acțiunile sale au fost suspendate de la tranzacționare. Față de ultima tranzacție din 2015, acțiunile au urcat cu circa 65%.

Din 25 septembrie încoace s-au tranzacționat acțiuni Dafora de peste 30.000 lei. Compania a realizat venituri de 30,13 milioane lei în primul semestru, în creștere cu 76% față de S1/2016, în vreme ce rezultatul perioadei a fost o pierdere de 9,7 milioane lei, față de 6,9 milioane lei anul precedent.

În 2016, veniturile totale ale companiei au fost de 62,9 milioane lei, cu 39,5% mai puțin față de anul precedent, în vreme ce pierderea înregistrată de companie a fost de 107,2 milioane lei, față de 100,6 milioane lei în 2015.

Capitalizarea bursieră a Dafora este în prezent de 11,82 milioane lei, iar compania este deținută în proporție de 49,96% de către Gheorghe Călburean (fost director Romgaz), în vreme ce Foraj Sonde Craiova are un pachet de acțiuni ce reprezintă 13,92% din capitalul social.

Citește și