zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

După votul de învestitură riscul de faliment a scăzut

Costul asigurării împotriva riscului de default reflectat de cotațiile CDS (Credit Default Swap) a scăzut ieri la 132 puncte de bază, cu patru puncte de bază sub nivelul anterior, în condițiile în care cabinetul Cioloș a primit votul de învestitură în Parlament cu 389 de voturi pentru și 115 împotrivă.

de Mirela Turlan , Editor Web 18.11.2015 · 19:41 2 min de citit și în ziarul tipărit
După votul de învestitură riscul de faliment a scăzut

Foto: Ziarul Financiar

Costul asigurării împotriva riscului de default reflectat de cotațiile CDS (Credit Default Swap) a scăzut ieri la 132 puncte de bază, cu patru puncte de bază sub nivelul anterior, în condițiile în care cabinetul Cioloș a primit votul de învestitură în Parlament cu 389 de voturi pentru și 115 împotrivă.

„Acest lucru a dus la reducerea percepției de risc politic pe plan intern (cel puțin temporar), aspect reflectat de scăderea CDS pe cinci ani cu patru puncte bază la 131,8 puncte bază”, scrie într-un raport al Băncii Transilvania.

Pe de altă parte, cursul anunțat ieri de BNR pentru un euro s-a apreciat cu 0,13% la 4,44 lei, în timp ce referința anunțată pentru un dolar american a crescut ușor la 4,16 lei. Francul elvețian s-a depreciat de la 4,11 lei la 4,10 lei. „Continuăm să ne așteptăm ca perechea euro-leu să se miște gradual mai jos, mai ales în condițiile în care fundamentele economice sunt bune, iar incertitudinile politice interne au fost disipate într-un timp scurt”, scriu analiștii de la ING într-o notă. Aceștia adaugă că pe termen scurt perspectiva creșterii do­bân­zilor în SUA, cea mai mare economie la nivel mondial, în luna decembrie ar putea afecta negativ activele mai riscante precum leul.

Citește și