zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

E scumpă viața pe datorie: statul român se împrumută în 2023 la dobânzi cât un sfert din PNRR. În ultimii 10 ani, până în 2022 inclusiv, România a plătit dobânzi de 27 mld. euro (137 mld. lei)

România a plătit dobânzi în ultimul deceniu în valoare de 27 mld. de euro, echivalentul sumelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Î

de Mirela Turlan , Editor Web 05.03.2023 · 18:00 2 min de citit și în ziarul tipărit

România a plătit dobânzi în ultimul deceniu în valoare de 27 mld. de euro, echivalentul sumelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În 2023, dacă tendința din ianuarie se păstrează, peste 7 mld. de euro ar urma să meargă spre dobânzile la datoria publică, care a trecut de 130 mld. de euro (650 mld. lei). Astfel, ca o comparație, în perioada 2013-2023, statul ar plăti numai cu dobânzile circa 35 mld. euro, adică cât era PIB-ul României în 1990.

Cu un rating de țară doar cu o treaptă deasupra „junk”, pe ultimul nivel recomandat investițiilor, cu un război la graniță și cu un necesar de finanțare anual de peste 20 mld. de euro, România plătește unele dintre cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană. Singura țară care plătește dobânzi mai mari este Ungaria, care are o inflație de 26% și un deficit bugetar de peste 6% din PIB în 2022.

„Ratele dobânzii plătite de statul român la datoria publică sunt relativ mari, în primul rând ca o consecință a unei prime de risc de țară ridicate, dar și a unei oferte (necesar de finanțare) relativ mari. România are un rating relativ slab la nivelul de PIB/capita pe care îl avem pentru că avem dezechilibre macroeconomice mari. Îmbunătățirea ratingului de țară, cu efecte favorabile la nivel de costuri de finanțare, este absolut necesară”, spune Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank și fost președinte al Consiliului Fiscal.

Citește și