Economia germană încetinește, în timp ce sindicatele au pornit la luptă pentru salarii mai mari. Teama lor e că inflația își va menține cursul accelerat și nu va da înapoi, așa cum promit politicienii
Angajații vestitului producător german de autorulote au intrat săptămâna aceasta în grevă pentru salarii mai mari. Este felul lor de a cere conducerii să împartă cu ei mai mult din ce a câștigat firma de pe urma pandemiei: creșterea comenzilor…
Foto: Ziarul Financiar
Angajații vestitului producător german de autorulote au intrat săptămâna aceasta în grevă pentru salarii mai mari. Este felul lor de a cere conducerii să împartă cu ei mai mult din ce a câștigat firma de pe urma pandemiei: creșterea comenzilor mulțumită adaptării vieții oamenilor la munca de la distanță.
Dar cu greve au amenințat și muncitorii din construcții, care vor salarii mai mari și, mai presus de toate, compensații mai mari pentru costurile în creștere cu transportul la șantierele îndepărtate. Angajații companiei naționale de transport feroviar și-au făcut deja auzite cererile pentru bani mai mulți luna trecută prin oprirea lucrului. Acțiuni sindicale se întrevăd și în industria bancară și în sectorul public.
Această tendință se generalizează când Germania, cea mai mare economie europeană și motorul de creștere al continentului, se confruntă deja cu cea mai puternică inflație din ultimii 30 de ani. Problema este că majorările salariale, justificate în parte de inflație, tind să amplifice inflația, dar într-un moment cât se poate de complicat. O parte semnificativă din industrie este amenințată de penuriile și blocajele de tot felul de pe lanțurile de aprovizionare. Unii vorbesc chiar de instalarea unei recesiuni industriale provocate de blocaje și penurii: fabricile germane au probleme în a se aproviziona cu mai orice, de la semiconductoare și placaj la materii prime simple precum cupru, aluminiu și plastic. O penurie cu care se confruntă Germania și care nu are o rezolvare ușoară este cea de forță de muncă.
Citește și
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar
3 min
Ștefan Stan