zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Educație, stil de viață și wellness. Cum arată salariile din învățământ în prezent: Debutanții pornesc de la salarii de nici 3.600 de lei, iar profesorii universitari pot ajunge la un salariu de 9.800 de lei pe lună după 25 de ani de muncă

Profesorii din România au salarii cuprinse între circa 3.600 de lei și 9.800 de lei net pe lună, arată grila de salarizare a Ministerului Educației, grilă care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

de Ramona Cornea 18.02.2024 · 17:29 2 min de citit
Educație, stil de viață și wellness. Cum arată salariile din învățământ în prezent: Debutanții pornesc de la salarii de nici 3.600 de lei, iar profesorii universitari pot ajunge la un salariu de 9.800 de lei pe lună după 25 de ani de muncă

Foto: Ziarul Financiar

♦ Salariile profesorilor din România au printre cele mai mici puteri de cumpărare din UE, întrecând doar Grecia, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Letonia ♦ După valoarea în euro a salariului anual brut, profesorii români sunt pe penultimul loc în UE, în urma lor fiind doar cei din Ungaria ♦ Profesorii români câștigă cu aproape 13% mai puțin față de ceilalți angajați cu studii superioare din economia locală.

Profesorii din România au salarii cuprinse între circa 3.600 de lei și 9.800 de lei net pe lună, arată grila de salarizare a Ministerului Educației, grilă care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

Așadar, profesorii debutanți pornesc de la salarii de mai puțin de 3.600  de lei, iar profesorii universitari pot ajunge la 9.800 de lei pe lună după 25 de ani de muncă. Dascălii au primit primele salarii mărite pe 14 februarie, după ce la sfârșitul lunii decembrie 2023 Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care a stabilit creșterile de salarii din învățământ. Proiectul de ordonanță de urgență arată că cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori), cât și în cel preuniversitar (26%-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli).

Citește și