Efectele scumpirii materiilor prime încep să se vadă. Milca, un producător de uși pentru garaj cu afaceri de 40 mil. lei: Vom duce creșterile materiilor prime către prețul plătit de clienți, ceea ce poate genera încetinirea cererii
Anul 2021 se prefigurează a fi dificil de gestionat de companii, mai ales de cele din construcții, care se confruntă cu creșteri majore ale prețurilor la materii prime, spune Ciprian Oprea, CEO și acționar al companiei Milca, un producător de uși pentru garaj.
Foto: Ziarul Financiar
♦ În 2020, Milca a înregistrat o cifră de afaceri cu aproximativ 20% mai mică față de anul precedent, când raportase 42,6 mil. lei.
Anul 2021 se prefigurează a fi dificil de gestionat de companii, mai ales de cele din construcții, care se confruntă cu creșteri majore ale prețurilor la materii prime, spune Ciprian Oprea, CEO și acționar al companiei Milca, un producător de uși pentru garaj.
„Anul 2021 este unul care pare mai periculos din punct de vedere al businessului. Prețurile materialelor pe care le utilizăm – oțel, aluminiu, PVC – au crescut amețitor, ceea ce ne va obliga să trimitem aceste creșteri către clienți. Cum nu știm cât o să putem să absorbim noi din această creștere și cât vor fi clienții dispuși să o accepte, această majorare poate genera încetinirea cererii, iar următorul pas firesc va fi de reducere a volumelor, ceea ce va forța și mai mult ajustarea costurilor“, spune Ciprian Oprea.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca