Efectul necruțător al legii arendei în agricultură. Micii proprietari devin prizonierii marilor arendași până când vor renunța la terenuri în favoarea lor. În 2023, legea a fost respinsă de Curtea Constituțională a României, care a considerat-o neconstitu
Marii fermieri și-au rezolvat problema securizării fermelor impunând prin lege o durată minimă de șapte ani pentru contractele de arendă. În schimb, această reglementare blochează extinderea fermelor mici și mijlocii, care dețin între 300 și 500 de hectare, deoarece nu pot să mai facă schimburi sau să arendeze la fel de ușor, iar proprietarii de terenuri consideră că le este restricționat dreptul…
Foto: Ziarul Financiar
♦ Acum, Curtea va avea iar de analizat modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Marii fermieri și-au rezolvat problema securizării fermelor impunând prin lege o durată minimă de șapte ani pentru contractele de arendă. În schimb, această reglementare blochează extinderea fermelor mici și mijlocii, care dețin între 300 și 500 de hectare, deoarece nu pot să mai facă schimburi sau să arendeze la fel de ușor, iar proprietarii de terenuri consideră că le este restricționat dreptul de a dispune de proprietățile lor.
Proiectul legislativ privind arenda, aflat în discuții de aproximativ opt ani, a fost adoptat săptămâna aceasta în Camera Deputaților cu 204 voturi „pentru“, 39 „contra“ și 14 abțineri și va fi trimis președintelui pentru promulgare. Propunerea a fost inițiată și susținută de deputați PSD, având în vedere că unii dintre membrii actuali sau foști ai partidului, precum Paul Stănescu și Liviu Dragnea, sunt mari fermieri.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca