zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

eJobs: Piața muncii și-a revenit rapid la ritmul angajărilor de dinainte de pandemie. Companiile au publicat 36.000 de joburi noi în iunie, mai mult de jumătate din ele sunt în Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov

Numărul de joburi noi oferite pe platforma eJobs a crescut în iunie cu peste 10% față de mai, la aproape 36.000, fiind cea mai bună lună din acest an, și a doua din istoria siteului de recrutare. Totodată, dacă până…

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 07.07.2021 · 13:07 2 min de citit
eJobs: Piața muncii și-a revenit rapid la ritmul angajărilor de dinainte de pandemie. Companiile au publicat 36.000 de joburi noi în iunie, mai mult de jumătate din ele sunt în Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov

Foto: Ziarul Financiar

Numărul de joburi noi oferite pe platforma eJobs a crescut în iunie cu peste 10% față de mai, la aproape 36.000, fiind cea mai bună lună din acest an, și a doua din istoria siteului de recrutare.

Totodată, dacă până acum cele mai multe joburi aparțineau angajatorilor din Capitală, în luna iunie, peste jumătate dintre acestea au fost publicate de companiile din orașele mari de provincie, respectiv Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov.

”Piața muncii și-a revenit rapid la ritmul angajărilor de dinainte de pandemie. Companiile reconfirmă semnalele pozitive din economie și angajează masiv în toate domeniile. O schimbare a intervenit în ceea ce privește zonele care angajează cel mai mult. Până în luna iunie, Capitala și Ilfovul totalizau mai bine de jumătate dintre locurile de muncă disponibile, acolo unde, de altfel, sunt și cei mai mulți candidați. În iunie, polurile s-au schimbat, iar orașele din provincie au angajat masiv, în special cele turistice, unde industria HoReCa este în căutare de oameni pentru sezonul estival. Această veste este îmbucurătoare și pentru candidații din împrejurimile acestor orașe, pentru că nevoia de forță de muncă este atât de mare încât recrutorii își extind căutările și în afara reședințelor de județ”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales eJobs România.

Citește și