Electroalfa Botoșani vrea ca un sfert din business să vină de peste hotare
Electroalfa, grup specializat în realizarea de echipamente electrice de joasă și medie tensiune, dar și în proiecte la cheie din domeniul energetic, crede că un sfert din businessul bugetat pentru acest an la nivel de grup va veni din piețele externe.
Foto: Ziarul Financiar
Electroalfa, grup specializat în realizarea de echipamente electrice de joasă și medie tensiune, dar și în proiecte la cheie din domeniul energetic, crede că un sfert din businessul bugetat pentru acest an la nivel de grup va veni din piețele externe. Compania este controlată de omul de afaceri Gheorghe Ciubotaru și deține trei unități de producție în Botoșani.
Electroalfa a terminat anul trecut la nivel consolidat cu un business de 129 de milioane de lei, cu 6% mai mare față de 2016, cifrele reflectând evoluția cumulată a două businessuri, Electro-Alfa International și Electro Alfa CM. În timp ce cifra de afaceri a grupului a crescut, profitul net a ajuns la 3,7 milioane de lei după o scădere de 35%. Pentru anul acesta, reprezentanții grupului Electroalfa și-au bugetat o cifră de afaceri de 170 de milioane de lei și un profit net de 8,4 milioane de lei.
Mai mult, compania va continua angajările, așa că ar putea încheia anul cu o echipă de 500 de salariați, față de cei 480 de anul trecut.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan