Electroputere Craiova, companie de 8,8 milioane de lei, anunță că nu a aprobat închiderea producției
Electroputere (EPT), producător de motoare, generatoare și transformatoare electrice cândva simbol al industriei craiovene, anunță la bursă că administratorii și acționarii companiei nu au aprobat închiderea producției, contrar informațiilor apărute în presă în luna decembrie a anului 2019. În vara…
Foto: Ziarul Financiar
Electroputere (EPT), producător de motoare, generatoare și transformatoare electrice cândva simbol al industriei craiovene, anunță la bursă că administratorii și acționarii companiei nu au aprobat închiderea producției, contrar informațiilor apărute în presă în luna decembrie a anului 2019.
În vara anului trecut, compania a început restructurările, astfel că din 555 de salariați, 296 au fost disponibilizați, spun sindicaliștii din Electroputere. Liderul Sindicatului Electroputere a declarat în decembrie pentru Mediafax că au fost anunțați de închiderea activității operaționale, deci și a activității de producție, în contextul în care din 2018 nu au mai fost încheiate contracte noi. Fabrica, patronată de investitori arabi, are pierderi de milioane de euro, iar în 2019 uzina a avut un singur contract.
În urma acestui anunț, acțiunile companiei s-au apreciat marți la Bursa de la București cu aproape 6%. În ultimul an, acțiunile EPT se tranzacționează în creștere cu 21,4% pe un rulaj de 463.530 lei, emitentul ajungând la 8,8 milioane lei capitalizare.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian