Elogiul pisicii

In poporul din care fac parte, pisica are un loc aparte. In primul rand, traieste noua vieti.

Sau pisica cade mereu in picioare.

Cand eram copil, afland asta, l-am aruncat pe motanul nostru, Tuluz – nume dat de sora mea mica care traia cu desene animate in inima – ca sa verific daca Tuluz cade in picioare de la vreo cinci metri. Evidenta ca nici eu nu aveam mai multa minte ca Tuluz. Nu stiu ce a facut Tuluz, ca nu mi-a povestit. Tuluz era un motan chior, alb si gras. Pentru ca, pe cand era copil, a cazut in galeata cu var cu care mama varuia nu stiu ce bucatarie. Pe principiul irefutabil ca “curiozitatea omoara pisica”.