Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Alin Brendea, Prime Transaction: Creșterile bursiere de la începutul anului au depășit așteptările, însă nu suntem în situația în care trendul ascendent să dea semne de oprire
Cu o creștere de circa 15,5% pentru indicele principal BET de la începutul anului 2021 încoace, din care aproape 10% doar pe parcursul lunii martie, și cu acțiuni din structura sa care au creșteri chiar și de 82%, precum este TeraPlast, bursa de la București a depășit așteptările unor analiști.
Cu o creștere de circa 15,5% pentru indicele principal BET de la începutul anului 2021 încoace, din care aproape 10% doar pe parcursul lunii martie, și cu acțiuni din structura sa care au creșteri chiar și de 82%, precum este TeraPlast, bursa de la București a depășit așteptările unor analiști. Chiar și în acest context, aceștia consideră că perioada pozitivă de creșteri ar putea continua.
„Avem creșteri semnificative, care au depășit așteptările multor investitori. Totuși, nu suntem în situația în care acest trend de creștere să dea semne existente că ar putea să se oprească. Dacă ne uităm la performerii din primul trimestru, vedem sectoare – construcții, energetic, resurse – care au performat cel mai bine și care indică faptul că principala cauză a acestui trend ascendent au fost așteptările ca în a doua parte a anului economiile să se deschidă din plin și să vedem o revenire la o creștere economică susținută. Aceste așteptări se vor intensifica și pe termen scurt ar putea să ducă la noi maxime pe bursă“, spune Alin Brendea, director general adjunct al Prime Transaction. De exemplu, din sectorul construcțiilor, un alt performer de la începutul anului, dar care nu intră în BET, este dezvoltatorul imobiliar Impact, respectiv o apreciere de 55,3%.
Probabil cel mai important eveniment de săptămâna trecută a fost anunțul de depunere a ofertei Romgaz pentru intrarea în perimetrul de exploatare a resurselor din Neptun Deep, prin achiziția participației de la americanii de la Exxon. Ce înseamnă pentru evoluția Romgaz la bursă?
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca