Endava a încheiat un parteneriat cu Institutul de Cercetare al Universității din București și introduce tehnologia bazată pe AI în domeniul arheologiei. „Combinăm expertiza tehnologică modernă cu înțelegerea trecutului, pentru a aduce noi perspective și m
Compania britanică Endava (NYSE ‘DAVA’), furnizor global de servicii de transformare digitală, a încheiat recent un parteneriat cu Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB) în urma căruia introduce tehnologia bazată pe inteligența artificială (AI) în domeniul arheologiei, au…
Foto: Ziarul Financiar
Compania britanică Endava (NYSE ‘DAVA’), furnizor global de servicii de transformare digitală, a încheiat recent un parteneriat cu Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB) în urma căruia introduce tehnologia bazată pe inteligența artificială (AI) în domeniul arheologiei, au transmis reprezentanții Endava printr-un comunicat. Colaborarea a fost prezentată în cadrul Școlii de Vară „De la Robotică la Arheologie: Școala de Vară Experimentală, Inovativă, și Exploratorie”, unde elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” au utilizat tehnologia AI și au putut testa cum aceasta îmbunătățește semnificativ cercetarea arheologică.
Colaborarea vizează dezvoltarea unor soluții noi, care să revoluționeze domeniul arheologiei și să ofere cercetătorilor metode inovatoare de interpretare a siturilor arheologice cu precizie și eficiență, potrivit sursei citate. Prin integrarea tehnologiilor avansate precum dronele, inteligența artificială, viziunea computerizată și robotică, arheologii pot să realizeze mai ușor sondaje neinvazive, să creeze hărți 3D detaliate și să automatizeze sarcinile care necesită mult timp. Pe lângă creșterea eficienței, această colaborare deschide noi oportunități pentru explorare și analiză.
„Pentru Endava, colaborarea cu Institutul de Cercetare al Universității din București și Colegiul Național Gheorghe Lazăr este o investiție în viitor și inovație realizată prin educație. A fost foarte interesant să lucrăm cu acești tineri și, datorită expertizei colegilor mei și a echipei de la Gheorghe Lazăr, sunt convins că se vor dezvolta noi oportunități și perspective”, a spus Adrian Buturugă, Principal Development Consultant Endava.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca