zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

Enel ar putea renunța la vânzarea activelor din România, dacă obține bani din alte vânzări

Grupul italian Enel ar putea renunța la vânzarea activelor din România, dacă reușește să încheie alte tranzacții prin care să-și reducă datoriile, în pofida faptului că a primit deja oferte din partea unor companii precum Electrica (simbol bursier EL) și Nuclearelectrica (SNN), spune Luca D'Agnese, fostul șef al operațiunilor din România.

de Cătălina Butan , Junior Editor 11.11.2014 · 16:37 1 min de citit și în ziarul tipărit
Enel ar putea renunța la vânzarea activelor din România, dacă obține bani din alte vânzări

Foto: Ziarul Financiar

Grupul italian Enel ar putea renunța la vânzarea activelor din România, dacă reușește să încheie alte tranzacții prin care să-și reducă datoriile, în pofida faptului că a primit deja oferte din partea unor companii precum Electrica (simbol bursier EL) și Nuclearelectrica (SNN), spune Luca D’Agnese, fostul șef al operațiunilor din România.

“Ideea a fost să avem mai multe opțiuni, astfel că compania nu a fost niciodată într-o situație fără ieșire. Nu suntem nevoiți să vindem chiar la orice preț”, a spus D’Agnese, care conduce în prezent activitatea grupului în Europa de Est, într-un interviu cu cotidianul american The Wall Street Journal.

Enel a scos la vânzare, în această vară, activele de producție energetică din Slovacia și pe cele de distribuție și furnizare a energiei din România, în încercarea de a-și reduce datoriile, care ajunseseră la 43 miliarde de euro după primele șase luni din an. Grupul speră să-și reducă povara cu 4,4 miliarde de euro până la sfârșitul anului, folosind cashul din vânzări.

Citește și