zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

Enel încheie primul semestru cu o scădere de 11% a profitului operațional

Italienii de la Enel, unul dintre cei mai puternici jucători din piața distribuției și furnizării de energie electrică, cu 2,7 milioane de consumatori în portofoliu, a înregistrat la finalul primului semestru un EBITDA (profit operațional) de 123 de milioane de euro în România, în scădere față de cele 138 de milioane de euro din perioada similară a anului trecut, după cum arată datele publicate î…

de Corina Matei , Editor Web 31.07.2016 · 18:44 2 min de citit și în ziarul tipărit
Enel încheie primul semestru cu o scădere de 11% a profitului operațional

Foto: Ziarul Financiar

Italienii de la Enel, unul dintre cei mai puternici jucători din piața distribuției și furnizării de energie electrică, cu 2,7 milioane de consumatori în portofoliu, a înregistrat la finalul primului semestru un EBITDA (profit operațional) de 123 de milioane de euro în România, în scădere față de cele 138 de milioane de euro din perioada similară a anului trecut, după cum arată datele publicate în raportul grupului. Documentul nu cuprinde informații despre evoluția afacerilor din România.

Enel este prezentă cu activități de distribuție în trei zone, Banat, Dobrogea și Muntenia Sud, regiunea în care intră și Bucureștiul, furnizarea fiind un serviciu activ la nivel național. Compania este de asemenea unul dintre cei mai puternici investitori în energia verde, având un protofoliu de proiecte eoliene și solare de 534 MW. Un reactor de la Cernavodă de exemplu are o capacitate de 700 MW. Odată cu multiplele schimbări care au afectat schema de sprijin pentru ener­gia regenerabilă, ita­lienii au oprit inves­tițiile în energia verde în România, strategia aplicată de toți greii de profil care au pariat pe acest domeniu.

Recent, Enel a mai bifat o victorie îm­potriva statului român la Curtea de Arbitraj de la Paris într-un dosar în care grupul energetic era acuzat de încălcarea unor clauze din contractul de pri­vatizare a fostei Elec­trica Muntenia Sud. Deși statul le cerea italienilor plata unor penalități de circa 920 de milioane de euro, s-a întors de la Paris bun de plată, așa că trebuie să le dea italienilor 1,3 mi­lioane de dolari, sumă care reprezintă cheltuielile de judecată făcute de apărarea Enel.

Citește și