zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

Energia ieftină, dezghețarea consumului și exporturile au îndepărtat economia zonei euro de recesiune. BCE este liberă să reducă dobânzile în iunie

Zona euro a ieșit din recesiune în primul trimestru, iar mai multe economii mari au evoluat peste aș­teptări în timp ce în aprilie infla­ția a bătut pasul pe loc. Sunt vești bune care i-au mulțumit pe analiști și îi încurajează să creadă că Banca Centrală Europeană va da în iunie startul reducerilor de dobânzi.

de Bogdan Cojocaru , Senior Editor 30.04.2024 · 20:48 2 min de citit și în ziarul tipărit
Energia ieftină, dezghețarea consumului și exporturile au îndepărtat economia zonei euro de recesiune. BCE este liberă să reducă dobânzile în iunie

Foto: Ziarul Financiar

Zona euro a ieșit din recesiune în primul trimestru, iar mai multe economii mari au evoluat peste aș­teptări în timp ce în aprilie infla­ția a bătut pasul pe loc. Sunt vești bune care i-au mulțumit pe analiști și îi încurajează să creadă că Banca Centrală Europeană va da în iunie startul reducerilor de dobânzi.

Totuși, au rămas și câțiva nori în această atmosferă optimistă: în Germania, cea mai mare economie europeană, inflația, spaima BCE, a accelerat. De asemenea, în zona euro, inflația de bază, care nu ia în calcul elementele volatile precum prețurile energiei, a fost și ea mai puternică decât s-au așteptat analiștii, cum de altfel este și în alte locuri, cum ar fi SUA. Dar, în general, economia zonei euro „înain­tează binișor“, după cum spune Neil Birrell, strateg de investiții la Premier Miton Investors. „Perspectivele pentru zona euro se îmbunătă­țesc în vremuri în care pesimismul se stre­coară în perspectivele altor econo­mii“, a afirmat el pentru The Guardian.

Pentru Europa de Est a­ces­te noi semne că zona euro își revine economic contează pentru că regiunea este cel mai mare partener comercial și prima sursă de investiții. Cererea din zona euro este un motor principal de creștere pentru economiile estice.

Citește și