Energie de la A la Z: Cum „luptă“ micul panou solar cu sărăcia energetică și cum trecem de la casă la comunități de prosumatori: Dacă dezvoltăm de acum partea de reciclare de panouri, putem stimula producția unora noi chiar aici, în România
La finalul lunii martie, piața locală a ajuns la 55.244 de prosumatori, cu o capacitate instalată de 636 MW, circa 5.000 de prosumatorii fiind înregistrați în Ilfov, județ în care se află cea mai mare comunitate de mici producători-consumatori de energie din România. Practic, în fiecare zi din primele trei luni din 2023, în medie 167 de consumatori de energie au devenit prosumatori, apetitul r…
Foto: Ziarul Financiar
♦ ZF a început o nouă campanie editorială susținută de PPC (PUBLIC POWER CORPORATION) prin care va dezbate săptămânal cele mai fierbinți teme din domeniul energetic, alături de specialiștii din piață ♦ Al doilea episod este dedicat prosumatorilor, cel mai dinamic club din piața energiei, provocarea fiind de a afla cum se poate face tranziția de la proiectele individuale la comunități de mici producători și cum luptă panoul cu sărăcia energetică din România.
La finalul lunii martie, piața locală a ajuns la 55.244 de prosumatori, cu o capacitate instalată de 636 MW, circa 5.000 de prosumatorii fiind înregistrați în Ilfov, județ în care se află cea mai mare comunitate de mici producători-consumatori de energie din România. Practic, în fiecare zi din primele trei luni din 2023, în medie 167 de consumatori de energie au devenit prosumatori, apetitul românilor pentru astfel de investiții fiind stimulat de doi factori majori: programul guvernamental Casa Verde Fotovoltaice și creșterea istorică a prețului la energie de anul trecut.
„Chiar și în lipsa unui sprijin guvernamental, consider că populația va continua să își instaleze panouri fotovoltaice, pentru a reduce dependența energetică față de rețeaua publică și a se proteja de volatilitatea prețului la energie, care va deveni tot mai variabil dat fiind specificul producției din surse regenerabile. Mai mult, consider că instalarea acestei soluții, pe lângă economiile pe care le aduce în timp, aduce și alte beneficii precum reducerea impactului asupra mediului, potențial de creștere a valorii proprietății, dar și asocierea cu mașinile electrice sau cu pompele de căldură“, spune Rareș Hurghiș, unul dintre cei mai promițători tineri din noua generație de specialiști din domeniul energetic, general manager al Future Energy Leaders (FEL) România.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu