Epidemia de volatilitate de pe burse este abia la început
Cele mai mari burse de acțiuni europene au închis ieri în scădere și se îndreaptă spre cea mai vătămătoare lună ianuarie de după marea criză financiară din 2008. Puțini investitori văd motive de optimism, iar cei mai mulți se pregătesc de vremuri și mai grele.
Foto: Ziarul Financiar
„Volatilitatea este aici ca să rămână pentru mult, mult timp. Avem îndeajuns de multe probleme care vin de aici, din Europa, pentru a turna benzină pe foc, dar vin și probleme din China și din America, de la Rezerva Federală“, a explicat pentru Bloomberg Guillermo Hernandez, analist la MPPM EK. Bursele europene au fost lovite dur în ianuarie, indicele Stoxx Europe 600 pierzând 7% din valoare și intrând în temuta piață „bear“. Indicele BET, al bursei de la București, are un minus de 10% pentru acest an.
Analiștii și-au redus estimările pentru 2016 privind creșterea profiturilor companiilor incluse în acest indice de la 7% la 4%. Însă în ceea ce privește economia europeană, lucrurile nu par atât de descurajante, crede Marc Valahu, analist la Clairinvest din Geneva. Cele mai recente date privind piața muncii sunt mai bune decât s-a anticipat, iar încrederea în economie este aproape de maximul de după 2011. Valahu crede că vânzarea în masă a acțiunilor europene este ceva exagerat și nu reflectă situația reală din economie.
„Dacă am vedea multe falimente, am avea un semestru doi foarte slab, dar nu văd nimic venind din acest sens. Nu văd nicio recesiune“, a explicat analistul.
Citește și
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan