zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Eșec răsunător pentru un start-up cu finanțări de aproape 200 mil. $

Quirky, un start-up american care poate fi asemănat cu un incubator de business, deoarece colecta idei de la inventatori și îi ajuta să le dea viață, și care a primit o finanțare de aproape 200 de milioane de dolari de la nume mari precum General Electric sau Andreessen Horowitz Fund LP, a început procedurile pentru intra­rea în faliment.

de Corina Matei , Editor Web 04.10.2015 · 17:50 2 min de citit
Eșec răsunător pentru un start-up cu finanțări de aproape 200 mil. $

Foto: Ziarul Financiar

Quirky, un start-up american care poate fi asemănat cu un incubator de business, deoarece colecta idei de la inventatori și îi ajuta să le dea viață, și care a primit o finanțare de aproape 200 de milioane de dolari de la nume mari precum General Electric sau Andreessen Horowitz Fund LP, a început procedurile pentru intra­rea în faliment. Aces­ta este unul din­tre cele mai mari eșe­curi pentru un start-up care a primit o asemenea fi­nanțare, subli­nia­ză Wall Street Journal.

Eșecul com­pa­niei din New York va ridica o mulțime de între­bări despre cum o companie care ajută o comu­nitate de inventatori să-și pro­mo­veze inovațiile prin intermediul in­ter­netului se poate dizolva.

Com­pania a căutat protecție împotriva cre­ditorilor, în timp ce și-a aran­jat vânzarea majo­rității activelor.

Reprezentanții companiei au declarat că au deja o ofertă de 15 mi­lioa­ne de dolari de la Flex­tro­nics pentru subsidiara lor Wink, cre­ată anul trecut. Wink produce software pentru casele inteligente, co­nectează și diferite dispozitive din casă – cum ar fi ușile – prin inter­mediul unei aplicații de mobil.

Citește și