Este 2012 un an pierdut pentru construcții?
Piața construcțiilor a fost una dintre cele mai afectate de criză, înregistrând în anii 2009-2010 un declin puternic, de aproape 40% față de anii de boom. Speranța unei reveniri a acestui sector a apărut abia anul trecut, când statul a anunțat lucrări de câteva miliarde de euro în infrastructura rutieră și feroviară. În 2012 însă, când cea mai mare parte a jucătorilor din construcții se așteptau…
Foto: Ziarul Financiar
Piața construcțiilor a fost una dintre cele mai afectate de criză, înregistrând în anii 2009-2010 un declin puternic, de aproape 40% față de anii de boom. Speranța unei reveniri a acestui sector a apărut abia anul trecut, când statul a anunțat lucrări de câteva miliarde de euro în infrastructura rutieră și feroviară. În 2012 însă, când cea mai mare parte a jucătorilor din construcții se așteptau să recupereze măcar o parte din scăderile de pe timp de criză, veștile rele s-au ținut lanț, scrie revista BUSINESS Magazin.
După un început de an friguros și plin de zăpezi, care a pus bețe în roate până și puținelor lucrări care se mai puteau face iarna, și o vară în care scandalurile de pe scena politică au afectat inclusiv apetitul românilor pentru renovări sau construcții noi și al străinilor pentru investiții, ultimele săptămâni au adus “cireașa de pe tort” pentru constructori: de la bugetul Ministerului Transporturilor, care are în subordine autostrăzile, drumurile naționale, dar și căile ferate, s-au tăiat circa 1,3 miliarde de lei (300 de milioane de euro).
Proiecte importante au rămas doar cu câteva milioane de lei anul acesta, iar despre altele s-a spus că vor fi suspendate. Mai mult, în acest moment plățile de la Bruxelles pentru autostrăzile ce se construiesc pe Coridorul IV paneuropean din fonduri nerambursabile sunt sistate. Și nici pentru construcțiile private lucrurile nu sunt tocmai roz: în primul semestru s-au eliberat puțin peste 18.000 de autorizații de construire, în scădere cu aproape 4% față de aceeași perioadă din 2011.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica