Euforie pe bursele europene în ședința de luni. Bursa de la Madrid crește cu 8,2%, Bursa de la Paris cu 7,9%, plus 6% la Frakfurt. Bursa de la București,avans de 2,8%
UPDATE: Euforia se extinde și pe piața bursieră din SUA. Indicele Dow a urcat cu 4,43%, în timp ce S&P 500 a înregistrat un avans de 3,35%. Bursele europene majore au deschis în teritoriu pozitiv ședința de tranzacționare de luni,…
Foto: Ziarul Financiar
UPDATE: Euforia se extinde și pe piața bursieră din SUA. Indicele Dow a urcat cu 4,43%, în timp ce S&P 500 a înregistrat un avans de 3,35%.
Bursele europene majore au deschis în teritoriu pozitiv ședința de tranzacționare de luni, prima după ce a fost anunțată victoria lui Joe Biden pentru președinția SUA, aprecierile extinzându-se în urma anunțului potrivit căruia vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech ar avea o eficiență de peste 90%, potrivit datelor agregate de ZF.
“Piețele bursiere din SUA și Europa au crescut în urma anunțurilor din partea Pfizer și BioNTech. Companiile au spus că potențialul vaccin dezvoltat are o eficiență de peste 90% în prevenirea COVID-19 și că vor solicita aprobarea de urgență din Statele Unite. Se așteaptă ca până la 50 de milioane de doze să fie produse în acest an, în timp ce alte 1,3 miliarde de doze vor fi produse în 2021”, se arată într-un raport al analiștilor de la XTB România.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile