EuPlătesc obține licența de instituție de plată de la Banca Națională și trece spre un model de business complet reglementat
EuPlătesc, unul dintre principalii furnizori de soluții de plată online din România, a obținut licența de instituție de plată din partea Băncii Naționale, făcând tranziția de la un model de procesare și integrare de plăți către un model complet reglementat,…
Foto: Ziarul Financiar
EuPlătesc, unul dintre principalii furnizori de soluții de plată online din România, a obținut licența de instituție de plată din partea Băncii Naționale, făcând tranziția de la un model de procesare și integrare de plăți către un model complet reglementat, care permite gestionarea directă a fluxurilor financiare și a proceselor de decontare pentru comercianți.
Obținerea statutului de instituție de plată extinde semnificativ capacitatea operațională a companiei, permițând furnizarea de servicii reglementate de acceptare la plată și administrarea fluxurilor financiare în conformitate cu cerințele BNR și ale legislației europene.
„EuPlătesc a crescut constant de-a lungul anilor printr-o preocupare continuă pentru adaptare, performanță și relevanță într-un sector aflat în permanentă transformare. Am urmărit mereu să construim soluții de plată simple, sigure și eficiente, care să răspundă concret așteptărilor comercianților și consumatorilor. Obținerea licenței de instituție de plată de la Banca Națională a României marchează o nouă etapă în evoluția companiei și ne oferă cadrul necesar pentru a accelera dezvoltarea unor servicii tot mai bine aliniate realităților pieței. Totodată, acest statut creează premisele pentru extinderea capacității noastre de a susține companiile într-un mediu economic tot mai digitalizat, atât la nivel local, cât și regional”, a declarat Ștefan Suceveanu, CEO și co-fondator EuPlătesc.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca