Euro, ca o Fata Morgana. La ce folos că îndeplinim criteriile dacă nu putem adera?

România îndeplinește încă din 2014 criteriile de aderare la euro, considerate foarte stricte la inventarea lor în Tratatul de la Maastricht din 1992, însă, conform declarațiilor de ieri ale reprezentanților Băncii Naționale, nu am fi pregătiți de aderare nici măcar pentru data de 1 ianuarie 2019, care reprezintă deja o amânare pentru a treia oară a țintei.

Avem Maastricht, dar nu avem economie. Avem PIB, dar nu avem țară. Cum a ajuns România să poată fi certificată cu ștampila „bun pentru euro“, dar după 25 de ani de la Revoluție liderii acestei țări, care au vegheat și coordonat transformările din economie și societate, să vină și să spună că nici măcar în 2019 marfa nu va corespunde cu eticheta?

S-au înșelat oare părinții tratatelor europene când au stabilit criteriile de la Maastricht privind rata inflației, a dobânzilor, evoluția cursului de schimb, deficitul bugetar și datoria publică drept necesare și suficiente pentru a adera la clubul exclusivist al zonei euro?