Euro forțează revenirea peste pragul de 4,4 lei
Cursul de schimb leu/euro a încheiat ședința interbancară de vineri la 4,3955-4,3965 unități, peste nivelurile de la finalul sesiunii anterioare, într-o piață liniștită și unde volumele de tranzacționare au continuat să fie reduse, potrivit dealerilor.
Foto: Ziarul Financiar
Cursul de schimb leu/euro a încheiat ședința interbancară de vineri la 4,3955-4,3965 unități, peste nivelurile de la finalul sesiunii anterioare, într-o piață liniștită și unde volumele de tranzacționare au continuat să fie reduse, potrivit dealerilor. La debutul ședinței, euro a fost tranzacționat la 4,3915 lei, în apropierea nivelurilor de la închiderea de joi. Ulterior, rata de schimb a fluctuat într-un interval îngust, ușor peste 4,39 lei/euro, cel mai redus nivel tranzacționat fiind de 4,3915 lei/euro, iar maximul de 4,3980 lei/euro. Volumele de tranzacționare au continuat să fie reduse, în total fiind realizate 65 de transferuri, din care 42 în prima parte a zilei, potrivit dealerilor.
Cursul de schimb anunțat vineri de BNR a urcat cu o jumătate de ban, la 4,3960 lei/euro. Pentru dolarul american, BNR a publicat vineri un curs de 3,3295 lei/euro, în coborâre cu un ban față de nivelul de joi, când moneda SUA a atins cel mai ridicat nivel din ultimele două luni față de leu. Francul elvețian a fost cotat vineri la 3,6132 lei, în urcare cu 0,65 bani. Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan