Euroelectric, o companie din Hunedoara, are în plan să producă 200 de stații de încărcare mașini electrice: „Cu un milion de euro vom dota cu echipamente hala“
Euroelectric din Hunedoara, o companie specializată în instalații electrice, va dota cu un milion de euro, bani din Tranziție Justă, unitatea în care va produce stații de încărcare pentru mașini electrice. Proiectul depus de companie a fost aprobat și urmează să fie semnat contractul. Capacitatea de producție a halei va fi de 200 de stații electrice pe an. Tot aici se vor produce echipamen…
Foto: Ziarul Financiar
♦ Compania apare prima, cu cel mai mare punctaj, pe lista proiectelor aprobate în mai pentru fonduri din Tranziție Justă în Hunedoara.
Euroelectric din Hunedoara, o companie specializată în instalații electrice, va dota cu un milion de euro, bani din Tranziție Justă, unitatea în care va produce stații de încărcare pentru mașini electrice. Proiectul depus de companie a fost aprobat și urmează să fie semnat contractul. Capacitatea de producție a halei va fi de 200 de stații electrice pe an. Tot aici se vor produce echipamente electrice pentru sisteme fotovoltaice.
„Am făcut o investiție din resurse proprii într-o clădire și acum cu fondurile din Tranziție Justă vom asigura dotările, linia tehnologică, o investiție de un milion de euro, din care 30% contribuție proprie. Producem instalații electrice, tablouri electrice și vrem să producem și mai multe stații de încărcare pentru mașini electrice. În 2018 am făcut primul prototip de stație iar de atunci am produs 30 de stații“, a spus pentru ZF Marius Sorin Șurlea, asociat unic la Euroelectric din Hunedoara. Compania a raportat anul trecut afaceri de 13,5 milioane de lei și un profit net de 1,6 milioane de lei, arată datele de la mfinante.ro. Anul trecut compania avea 45 de angajați. Euroelectric, înființată în 2003 de căre un grup de ingineri specializați în execuția și întreținerea instalațiilor electrice, și-a dublat afacerile față de 2015.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca