zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
TOP Tranzacții 2023/2024 · Energie

Evergent Investments - pachet acțiuni Petrom

Fondul de investiții alternative Evergent Investments (simbol bursier EVER), care a înregistrat anul trecut un rezultat net de 200 mil. lei, cu 73% mai mare decât în 2022, a investit aproximativ 138 mil. lei în acțiuni Petrom în primul trimestru din 2023, arată calculele realizate de ZF pe baza rapoartelor companiei.

de Vali Pencu , Colaborator 08.04.2024 · 12:33 2 min de citit
Evergent Investments - pachet acțiuni Petrom

Foto: Ziarul Financiar

Fondul de investiții alternative Evergent Investments (simbol bursier EVER), care a înregistrat anul trecut un rezultat net de 200 mil. lei, cu 73% mai mare decât în 2022, a investit aproximativ 138 mil. lei în acțiuni Petrom în primul trimestru din 2023, arată calculele realizate de ZF pe baza rapoartelor companiei. Astfel, de la 122 milioane de acțiuni SNP în decembrie 2022, societatea condusă de Claudiu Doroș a ajuns în martie 2023 la aproximativ 270 milioane de acțiuni Petrom, adică și-a majorat deținerea în capitalul social al celei mai mari companii din România de la 0,42% la 0,95%. Cu alte cuvinte, a avut loc o dublare a numărului de acțiuni, ceea ce la un preț mediu de 0,46 lei pe acțiune înseamnă tranzacții de circa 138 mil. lei. Evergent Investments menționează în raportul trimestrial că investițiile au debutat în forță în primele trei luni din anul 2023, atingând 151,6 mil. lei, în contextul creat de schimbările structurale care au favorizat noi oportunități investiționale. OMV Petrom, singurul producător local de petrol și gaze, a terminat anul trecut cu venituri de 38,8 mld. lei, cu 37% mai mici față de 2022, și cu un profit net de 4 miliarde de lei.

Un rezultat aproape „timid“ în comparație cu recordul de 10,3 miliarde de lei din 2022, dar pe o piață mult schimbată. „Valoarea veniturilor din vânzări consolidate de 38,8 mld. lei în 2023 a scăzut cu 37% comparativ cu 2022, influențată negativ de prețuri mai mici ale mărfurilor și de volume mai mici aferente vânzărilor de energie electrică, compensate doar parțial de volumele mai mari aferente vânzărilor de gaze naturale. Vânzările din segmentul rafinare și marketing au reprezentat 69% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările din segmentul gaze și energie au reprezentat 30%, în timp ce vânzările din segmentul explorare și producție au reprezentat numai 0,1%ì, se arată în raportul financiar publicat de OMV Petrom.


 

Citește și