Evoluția bursei de la București este la discreția piețelor externe
Bursa a încheiat în stagnare o ședință în care lichiditatea a fost salvată de deal-uri, iar acțiunile Transelectrica, OMV Petrom, BRD și BVB au înregistrat creșteri cuprinse între 1,37% și 8,7%, revenind după scăderile semnificative din ultimele secunde ale ședinței anterioare.
Foto: Ziarul Financiar

Piața a deschis ziua ușor pe verde, indicele general, BET-C, avansând cu 0,7%, însă apoi a început să revină spre nivelul de vineri, influențate de scăderile care au cuprins majoritatea burselor internaționale. Evoluția de la deschidere a fost determinată în principal de acțiunile Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP), Transelectrica (TEL), BRD și Bursa de Valori București (BVB), care au urcat vizibil după ce chiar la închiderea de vineri au scăzut brusc ca urmare a unor ordine ceva mai mari de vânzare plasate într-o piață cu rulaje foarte reduse.
La închiderea ședinței, acțiunile Transelectrica erau pe plus cu 1,37%, recuperând o parte din scăderea de 3,65% din ultimele secunde de vineri.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar