Evoluția sistemului bancar în ultimul deceniu 2012-2022: Activele băncilor au crescut cu 92%, masa monetară cu 172%, PIB-ul cu 127%, în timp ce creditarea a crescut cu numai 61%
Câteodată este extrem de interesant să te uiți puțin în urmă ca să vezi cum a evoluat sistemul bancar comparativ cu alți indicatori macroeconomici, dacă a fost în fruntea economiei sau a încercat să țină pasul cu creșterea economică.
Foto: Ziarul Financiar
Câteodată este extrem de interesant să te uiți puțin în urmă ca să vezi cum a evoluat sistemul bancar comparativ cu alți indicatori macroeconomici, dacă a fost în fruntea economiei sau a încercat să țină pasul cu creșterea economică.
Criza de acum 15 ani a fost extrem de dureroasă pentru bănci, care au înregistrat o explozie a creditelor neperformante, care au acumulat pierderi, iar apoi au fost nevoite să facă curățenie. Trăgând învățăminte din perioada de boom economic și al creditării 2005-2008, băncile din România au devenit mult mai prudente când a revenit creșterea economică.
După cum arată datele, principalul obiectiv al băncilor a fost să atragă resurse financiare local prin intermediul depozitelor bancare care să înlocuiască împrumuturile luate de la centru. Așa se face că în perioada 2012-2022 depozitele atrase de către bănci au crescut cu 160%, de la 197 mld. lei la 513 mld. lei, față de o creștere a creditării de numai 61%, de la 226 mld. lei la 364 mld. lei. Acum depozitele băncilor sunt mai mari decât creditele. Unde se duce diferența? În achiziția titlurilor de stat. Dacă ne uităm pe datele statistice ale ultimului deceniu vedem cum datoria publică a crescut cu nu mai puțin de 240%, de la 241 mld. lei la 817 mld. lei.
Citește și
5 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan