zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Exim Banca Românească continuă să reducă dobânda la creditele ipotecare

Persoanele fizice clienți ai Exim Banca Românească pot accesa credite ipotecare cu o dobândă fixă care scade la 5,2% în primii 3 ani, atât pentru achiziționarea de locuințe, cât și pentru refinanțarea creditelor cu destinație imobiliară.

de Claudia Medrega , Reporter 28.01.2025 · 21:46 2 min de citit și în ziarul tipărit
Exim Banca Românească continuă să reducă dobânda la creditele ipotecare

Foto: Ziarul Financiar

Persoanele fizice clienți ai Exim Banca Românească pot accesa credite ipotecare cu o dobândă fixă care scade la 5,2% în primii 3 ani, atât pentru achiziționarea de locuințe, cât și pentru refinanțarea creditelor cu destinație imobiliară. 

La finalul celor trei ani, dobânda va fi variabilă, respectiv 2,3% + IRCC, potrivit informațiilor transmise de bancă. Exim Banca Românească susține că a continuat să reducă dobânda fixă pentru creditele ipotecare, noua ofertă asigurând protecție față de variațiile dobânzilor și costuri mai mici pentru solicitanții care își încasează veniturile prin bancă. Perioada de creditare este de până la 35 de ani, iar avansul minim este de 15% din prețul de achiziție. 

Banca transmite că nu percepe comision lunar de administrare și acceptă mai multe tipuri de venit (salarii, pensii, venituri din profesii liberale, drepturi de autor, chirii etc.). Orientativ, pentru un credit de 250.000 de lei, pe 30 de ani, cu încasarea venitului la Exim Banca Românească, rata lunară este de 1.372,78  lei, fixă primele 36 luni, ulterior 1.794,38 lei (calculată la o valoare a IRCC de 5,66%/an), DAE  7,78%. DAE include comisionul de analiză dosar, comisionul de administrare a contului de rambursare credit, înregistrarea la Registrul Național de Publicitate Mobiliară, costul cu evaluarea imobilului adus în garanție și costurile cu asigurarea locuinței (asigurarea obligatorie PAD și asigurarea facultativă). Exim Banca Românească este o bancă universală 100% românească, aflată în top 10 cele mai mari instituții de credit după active.

Citește și