zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Exit de câteva zeci de milioane de euro pentru Ioan Tecar din afacerea cu hârtie Pehart Tec

Antreprenorul Ioan Tecar din Dej a ieșit din acționariatul companiilor membre ale grupului Pehart Tec, cu afaceri cumulate de peste 70 mil. euro anul trecut, prin vânzarea a 45% din acțiuni către fondul de investiții Abris Capital Partners. În urmă…

de Ștefan Stan , Editor Web 31.07.2017 · 17:11 2 min de citit
Exit de câteva zeci de milioane de euro pentru Ioan Tecar din afacerea cu hârtie Pehart Tec

Foto: Ziarul Financiar

Antreprenorul Ioan Tecar din Dej a ieșit din acționariatul companiilor membre ale grupului Pehart Tec, cu afaceri cumulate de peste 70 mil. euro anul trecut, prin vânzarea a 45% din acțiuni către fondul de investiții Abris Capital Partners. În urmă cu doi ani fondul de investiții a preluat încă un pachet de 55% din acțiunile grupului. Prin această nouă tranzacție, omul de afaceri Ioan Tecar a ieșit din businessul cu hârtie Pehart Tec.

’’A fost o oportunitate foarte bună pentru mine, astfel că am decis să vând grupului Abris acțiunile pe care le mai dețineam în grupul Pehart Tec pentru câteva zeci bune de milioane de euro și să ies din afacerea cu hârtie. Sunt convins că lucrurile vor evolua foarte bine pentru Pehart Tec și după retragerea mea, oamenii își vor continua munca, iar afacerea se va dezvolta ca și până acum’’, a declarat pentru ZF Transilvania Ioan Tecar, fondatorul grupului de companii Pehart Tec.

Pachetul majoritar de acțiuni al companiilor membre Pehart Tec Grup (55%) a fost vândut în 2015 de Ioan Tecar fondului de investiții Abris Capital Partners. Ca parte a tranzacției din 2015, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a vândut pachetul de 25% din acțiuni deținute la Pehart Tec. În 2009, BERD a devenit acționar al Pehart Tec, investind pentru a susține strategia companiei de a crește producția de hârtie și de a oferi o alternativă pentru importuri.

Citește și