EY Attractiveness Survey Romania 2021. Investitorii străini își îndreaptă ochii spre orașele mari și mijlocii. Administrațiile locale trebuie să dea mâna cu mediul de afaceri și mediul universitar pentru a atrage investiții
Investitorii străini se uită din ce în ce mai mult către orașele mari și mijlocii din țară, arată ultimul sondaj al EY privind atractivitatea României din perspectiva investitorilor străini.
Foto: Ziarul Financiar
Investitorii străini se uită din ce în ce mai mult către orașele mari și mijlocii din țară, arată ultimul sondaj al EY privind atractivitatea României din perspectiva investitorilor străini. Administrațiile locale pot să crească atractivitatea orașelor prin cooperarea cu mediul privat și mediul universitar, dar și prin dezvoltarea învățământului dual, pentru pregătirea forței de muncă calificate, este una dintre concluziile evenimentului de prezentare a studiului EY Attractiveness Survey Romania 2021, organizat cu sprijinul media al Ziarului Financiar.
„Potrivit sondajului nostru, mulți dintre investitori nu se mai uită la București ca fiind principalul centru de investiții, cum a fost pentru ultimii 5-6 ani. Mulți dintre ei se orientează din ce în ce mai mult către regiunea de vest a României“, a spus, în cadrul evenimentului, Cristian Cârstoiu, partener, Chief Innovation Officer, EY România.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, oraș care a anunțat în ultimele zile trei noi investiții străine mari, a spus că un oraș poate atrage mai mult atenția investitorilor străini dacă colaborează cu mediul privat și mediul universitar, pentru crearea de forță de muncă de care companiile au nevoie.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan