EY: Interesul pentru tehnologia 5G crește. Europa este lider în investiții 5G
5G se clasează pe primul loc între toate tehnologiile emergente în privința planurilor de investiții avute în vedere de companii,
Foto: Ziarul Financiar
5G se clasează pe primul loc între toate tehnologiile emergente în privința planurilor de investiții avute în vedere de companii, Europa fiind lider la acest capitol, potrivit celei de-a treia ediție a studiului EY – Reimagining Industry Futures. Mai exact, peste jumătate (56%) dintre respondenții studiului EY au spus că intenționează să investească în această tehnologie în următorii trei ani, iar planurile de investiții în 5G pentru aceeași perioadă de timp înregistrează cel mai ridicat nivel în Europa, în creștere de la 5% anul trecut, când Europa se plasa în urma celorlalte regiuni, la 76% în prezent.
Totuși, studiul avertizează că aceste investiții nu trebuie interpretate drept certitudini, în contextul în care intențiile de investiții au scăzut cu 8% în Asia-Pacific și Orientul Mijlociu față de anul trecut, până la 70%. „Pentru o acceptare mai largă a investițiilor în 5G, este esențial să se clarifice convergența dintre tehnologie, ecosistemul de actori din domeniu, dispozitive și servicii care ar putea fi oferite. Maturitatea tehnologiei, viabilitatea financiară a investițiilor planificate, competențele tehnologice și comerciale pentru proiectare și operare, capacitatea de producție și disponibilitatea lanțului de aprovizionare sunt aspecte care trebuie luate în considerare în viitorul apropiat”, a declarat Cristian Cârstoiu, Partener Consultanță, Chief Innovation Officer, EY România.
Un procent de 49% dintre respondenți spun că vor utiliza prioritar tehnologia 5G pentru a-și optimiza procesele, în timp ce 28% consideră că o vor folosi pentru aplicații mai avansate, cum ar fi realitatea virtuală și realitatea augmentată. Studiul mai arată că întreprinderile se concentrează acum să-și consolideze reziliența afacerii, să asigure îndeplinirea priorităților corporative și să răspundă la așteptările stakeholderilor.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile