EY: În România, există încă un număr limitat de companii care aleg să-și facă publice performanțele nefinanciare, ceea ce duce la un decalaj în ceea ce privește comparabilitatea și transparența, care nu ajută investitorii și alte părți cheie interesate s
Trei sferturi dintre directorii financiari ai companiilor din întreaga lume susțin impunerea unor standarde globale pentru raportarea de mediu, socială și de guvernanță (ESG), același procent remarcând o îmbunătățire a raportărilor nefinanciare, accelerată de pandemie, potrivit unui sondaj EY. Raportul…
Foto: Ziarul Financiar
Trei sferturi dintre directorii financiari ai companiilor din întreaga lume susțin impunerea unor standarde globale pentru raportarea de mediu, socială și de guvernanță (ESG), același procent remarcând o îmbunătățire a raportărilor nefinanciare, accelerată de pandemie, potrivit unui sondaj EY.
Raportul sondează opiniile a peste 1.000 de directori financiari din companii care acoperă 14 sectoare și 26 de țări.
Conform datelor, 76% dintre directorii financiari din cadrul celor mai importante companii din lume susțin necesitatea unor standarde uniforme la nivel global pentru raportarea ESG, iar 74% dintre aceștia consideră că aceste standarde ar trebui să fie obligatorii.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca