Ce faci cu banii tăi? Emisiune ZF sub umbrela FIT - Finanțe pe înțelesul tuturor, programul de educație al Băncii Transilvania. Cum pornești o afacere, de unde iei banii, care sunt riscurile și ce înseamnă să fii antreprenor? „Antreprenor ești în momentul
Când sau dacă e momentul să începi o afacere, de unde iei banii sau ce riscuri implică antreprenoriatul sunt câteva dintre întrebările care și-au găsit răspuns în prima ediție a emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi?, un proiect susținut de Banca Transilvania care face parte din programul de educație Finanțe pe înțelesul tuturor al BT.
♦ Tema centrală a primei ediții din emisiunea Ce faci cu banii tăi? a fost antreprenoriatul ♦ Raluca Hăulică, fondatoarea brandului de încălțăminte Alura și Cristian Bărcan, fondator al Regnet, o companie care susține antreprenorii să își facă firme, au fost cei care au împărtășit, în această primă ediție, experiențele lor antreprenoriale, au vorbit despre provocările pe care le-au întâlnit în drumul lor și au răspuns la întrebările culese din teren pe care și le pun antreprenorii aflați la început de drum.
Când sau dacă e momentul să începi o afacere, de unde iei banii sau ce riscuri implică antreprenoriatul sunt câteva dintre întrebările care și-au găsit răspuns în prima ediție a emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi?, un proiect susținut de Banca Transilvania care face parte din programul de educație Finanțe pe înțelesul tuturor al BT.
Tema centrală a primei ediții din emisiunea Ce faci cu banii tăi? a fost antreprenoriatul. Raluca Hăulică, fondatoarea brandului de încălțăminte Alura și Cristian Bărcan, fondator al Regnet, o companie care susține antreprenorii să își facă firme, au fost cei care au împărtășit, în această primă ediție, experiențele lor antreprenoriale, au vorbit despre provocările pe care le-au întâlnit în drumul lor și au răspuns la întrebările culese din teren pe care și le pun antreprenorii aflați la început de drum.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian