zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Cum să faci să nu procesezi. Roșiile se strică vara pe câmp, iar România importă suc de roșii și ketchup de 20 mil. euro. „Avem supraproducție în sezon, dar puține ferme pot livra roșii pentru industrie“. România se află pe locul trei în UE la suprafața c

România a importat suc de roșii și ketchup de 18,5 milioane de euro în 2021, valoare cu 20% mai mare decât în anul precedent, arată datele Eurostat, biroul european de statistică.

de Vali Pencu , Colaborator 12.01.2023 · 21:13 2 min de citit
Cum să faci să nu procesezi. Roșiile se strică vara pe câmp, iar România importă suc de roșii și ketchup de 20 mil. euro. „Avem supraproducție în sezon, dar puține ferme pot livra roșii pentru industrie“. România se află pe locul trei în UE la suprafața c

Foto: Ziarul Financiar

 ♦ Teoretic, producția proprie ar putea acoperi 90% din consum, dar vara multe roșii rămân neculese pe câmp, se strică în piețe sau sunt aruncate la gunoi ♦ Astfel, „supraproducția“ ne costă 20 mil. euro, sumă pe care o plătim pentru suc de roșii și ketchup din Italia sau Polonia.

România a importat suc de roșii și ketchup de 18,5 milioane de euro în 2021, valoare cu 20% mai mare decât în anul precedent, arată datele Eurostat, biroul european de statistică. În același an, valoarea exportului de suc de roșii și ketchup a fost de 1,65 milioane de euro, de peste zece ori mai mică decât cea a exportului. De ce?

„Cererea din România este destul de mare pentru suc de roșii și ketchup, dar problema este că nu avem materie primă pentru proce­sare, astfel că im­portăm. În plin sezon avem supraproducție, însă de roșii pentru consum, nu pentru industrie. Diferența este că cele pentru consum au un brix mai mic, adică mai puțină pulpă. Noi luăm roșii, în general, din România, dar nu sunt multe ferme și avem nevoie de 50-60 de tone/sezon“, spune Alin Chițu, administratorul companiei Focus TDR, care deține o fabrică de conserve în localitatea Scornicești (județul Olt) de peste 20 de ani. sFocus TDR produce conserve sub brandul propriu pe care le vinde în magazine mici, tradiționale, dar produce și mărci private pentru retaileri.

Citește și