zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Pharma

Farmacia Tei și Bebe Tei au ajuns la afaceri de 2,3 mld. lei și continuă expansiunea în Cluj-Napoca, Ploiești și Focșani

Grupul Tei, format din Farmacia Tei și Bebe Tei, unul dintre cele mai dinamice businessuri de pe piața locală, cu afaceri ce au depășit pragul de 2 mld. lei anul trecut, continuă expansiunea în provincie și pune pe harta dezvoltării trei orașe noi, în care va deschide maga­zine începând cu trimestrul trei din acest an.

de Mirabela Tiron , Reporter 08.04.2025 · 20:04 1 min de citit și în ziarul tipărit
Farmacia Tei și Bebe Tei au ajuns la afaceri de 2,3 mld. lei și continuă expansiunea în Cluj-Napoca, Ploiești și Focșani

Foto: Ziarul Financiar

♦ Farmacia Tei și-a crescut businessul de aproape 12 ori într-un deceniu, de la 119 mil. lei în 2015 a sărit la peste 1,4 mld. lei, în timp ce afacerile Bebe Tei au crescut de la 50 mil. lei în 2015 la 940 mil. lei anul trecut.

Grupul Tei, format din Farmacia Tei și Bebe Tei, unul dintre cele mai dinamice businessuri de pe piața locală, cu afaceri ce au depășit pragul de 2 mld. lei anul trecut, continuă expansiunea în provincie și pune pe harta dezvoltării trei orașe noi, în care va deschide maga­zine începând cu trimestrul trei din acest an. „Vom deschide magazine în Ploiești, Focșani și Cluj-Napoca în T3 anul acesta, continuăm extinderea în provincie. Am ajuns la 11 farmacii și 11 magazine Bebe Tei după ulti­mele deschideri. În T1 afacerile au crescut cu 21% la Far­macia Tei și cu 14% la Bebe Tei“, a spus pentru ZF Roxana Maftei, fondatoa­rea Farmaciei Tei.

Anul trecut, cele două businessuri au finalizat cu afaceri totale de 2,34 mld. lei, din care Farmacia Tei a raportat 1,4 mld. lei, iar Bebe Tei a avut 940 mil. lei, potrivit ei.

Citește și