zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Pharma

Farmaciile Băjan, o rețea de 40 de unități în mai multe județe, au și extinderea în plan în 2026: „Ne reinventăm cu fiecare hop care vine“. Brandul Farmacia Băjan apărea pe piață în urmă cu peste 30 de ani, în județul Vâlcea

Familia Băjan, care controlează far­maciile cu același nume din Vâlcea, vrea să reia creșterea numărului de uni­tăți în 2026, un an care va marca și inaugurarea unui nou depozit de me­di­camente robotizat după o investiție de 2 mil. euro. Rețeaua regională are 40 de unități în trei județe, în Vâlcea, Argeș, dar și București.

de Mirela Turlan , Editor Web 21.01.2026 · 22:10 2 min de citit și în ziarul tipărit

♦ Astăzi are 40 de unități în trei județe, după ce s-a extins și în Argeș și București.

Familia Băjan, care controlează far­maciile cu același nume din Vâlcea, vrea să reia creșterea numărului de uni­tăți în 2026, un an care va marca și inaugurarea unui nou depozit de me­di­camente robotizat după o investiție de 2 mil. euro. Rețeaua regională are 40 de unități în trei județe, în Vâlcea, Argeș, dar și București.

„Nu ne-am extins ca număr de far­macii în 2025, dar avem în plan, urmea­ză anul acesta să mai mărim numărul, suntem în tratative. Ne-am canalizat toate eforturile la investiția în depozit, cu extinderea, în roboți“, a spus Mihai Băjan, cel care se ocupă de dezvoltarea businessului alături de fratele său. El completează că anul 2025 a fost marcat de acțiuni din partea autorităților, în colaborare cu asociațiile din domeniul farmaceutic pentru a sprijini profesia de farmacist. Astfel, în prezent este un proiect în transparență decizională care ar putea permite decontarea vaccinării antigripale în farmacii. Acest lucru ar îmbunătăți accesul pacienților la un serviciu medical pentru care farmaciștii au competențe.

Citește și